O poezie inspirata de
Mitul pesterii

La adapost de ploaie
In caverna se-nmoaie
Omul focului indoaie
Arcul intr-o mana
Si in cealalta face
colt inserat de-o luna.
Toate bune, toate pace
Carnea de vanat pe plita
Frige, se revarsa picatura
Peste paravan umbrita,unduita,
Si sfaraie in liniste untura.
In tihna noptii crede-se zeu
Din legende mare prometeu
Ori din tura mare olimpic.
Taciunele deseneaza animale
Si el se simte atat de mic
Plin de speranta, plin de iubire,
Omul pesterii isi indreapta
Sacrificiul in cinstea leului,
A caprioarei pe altar moarta,
Indreapta ruga in numele norului
Iar furtuna inceteaza
Fluierul vibreaza
Focul se stinge
Privirea cauta lumina
Din propriul sange
Aruncata pe cer, Luna
Urzeste viitorul si trecutul
Vidul si necunoscutul
Paseste intr-o noua lume
Incadrata intre de caverne rame,
O lume nestiuta pana atunci
Nebatuta de-ale gandului munci,
Ci intesata cu suple simpatii
De-ale mortii infrigurate empatii
Cu reci mari stropi de revelatie
Ale sufletului din cer maretie.