Toamna trece, speranta la fel....sunt la pamant, ca sa se aseze vesmant cald de fulgi deasupra inimii mele amortite. Privelistea este deznadajduitoare, un orizont continuu imbratisandu-mi inconjurul singuratic. Si nu mai cred ca se va ridica din pamant un chip de inger, ci astept eternitatea plictisitoare sa-si dezvaluie bataile molcome in carotida mea ruginita. Si ce valuri de pulsuri salbatice au irigat epava mea cerebrala, ce franghii puternice au tras-o din esuata stare melancolica fara sa o urneasca in final cu nici un gand.